.png)
Impactul alegerilor în campanii
Salutare,
Am senzația că anul trecut am avut parte încontinuu de obstacole externe în promovare. Anumite obstacole vor continua să aibă un impact și în acest an.
Cel mai mare a fost Consent Mode pe Google în martie, apoi alegerile din primăvară, apoi extra sezonul pe perioada verii, apoi în octombrie, prima jumătate a lunii a fost marcată de vânzări scăzute în așteptarea Black Friday, iar ulterior, până pe 8 decembrie, de alegeri.
Alegeri care au fost anulate și acum urmează să fie reluate, cu primul tur programat pe 4 mai.
Pot prezenta un caz legat de promovarea pe Facebook la parlamentare de care știu, pentru doi candidați din Cluj ai unui partid.
Pentru fiecare dintre ei au fost setate campanii pe Reach, cu targetare în tot județul, cu dată finală 28 aprilie inclusiv și buget de... 10,000 de lei per campanie per candidat.
În total 20,000 de lei cheltuiți într-o săptămână pe Reach. Noi avem clienți care nu cheltuie atât în două luni pe campanii de conversii.
Mă gândesc la situația aceasta multiplicată de sute de ori în toată țara, plus fondurile care sunt date pe prezidențiale. Toate companiile care se promovează online sunt afectate de această injecție masivă de bugete pe piață.
Atât de mulți bani cheltuiți într-o perioadă atât de scurtă va crește CPM-ul în toate conturile. Aceasta înseamnă că, pentru aceleași vânzări, costul pe conversie va crește și ROAS-ul va scădea. Va trebui să avem în vedere asta și să includem aceste creșteri de costuri în planurile noastre.